marți, 30 martie 2010

fiecare cu treaba sa

Pe plaiurile mioritice legea există ca să nu putem spune că nu există.
Aşa că o respectă numai ăia care chiar n-au altceva de făcut şi vor neapărat să moară de foame.
Restul îşi vede de treabă...

Cum e şi una dintre puţinele unităţi de industrie grea care n-a dat faliment ci produce şi în prezent alumină.
Sau cum suntem noi, care ne-am văzut de treaba de a verifica în ce mod afectează mediul activitatea respectivei intreprinderi.
Aşa că dimineaţa ne-am încărcat toate echipamentele necesare într-o barcă.
Şi vreo trei patru ore şi ceva ne-am învârtit într-o mlaştină luând eşantioane de apă şi mâl, respectiv făcând observaţii legate de floră şi faună...
Problema principală pe care o crează mediului respectiva intreprindere este evacuarea unei ape pline de ceva sodă... plus că apa are temperatură ridicată:
Ca urmare, apa din zona unde este respectiva deversare e niscaiva mizerabilă... şi cam pute!
Cu toate depunerile masive de chimicale, se pare că unele vieţuitoare o duc bine în respectiva soluţie doldora de chimicale toxice...
Mai puţin peştii, în cazul cărora era destul de evident că nu preferă în mod special apa încărcată cu substanţele provenite de la fabrică...
Nici ăia care stau de regulă pe fundul apei nu păreau să fie foarte încântaţi...
Bine că vine suficientă apă limpede din stufărişuri ca să dilueze soluţia respectivă...
Ca urmare, la nici un kilometru şi jumătate de la punctul de deversare a lichidului caustic pot fi găsiţi caraşi măricei în plasele monofilament (de altfel interzise prin lege) puse de localnici de-a lungul canalelor...
Deci inclusiv şi localnicii îşi văd de treaba lor...