oglindă, oglinjoară, cine-i cel(cea) mai perfect(ă) în blogosferă?

Premierea elevilor de clasa I.
Aşez trepiedul în faţa uşii de acces din fundul sălii. De aici se poate filma scena chiar şi atunci când se ridică în picioare o parte a publicului (mai ales că oamenii s-au cam strâns în rândurile din apropierea podiumului).
Dau pe cadru larg ca să văd locul unde este învăţătoarea.
Presupun că mare lucru oricum nu se va auzi - prea gălăgioase sunt rudele copiilor şi invitaţii lor.
Însă proiectantul clădirii de la începutul anilor ‘80 a luat în calcul şi o asemenea situaţie: sala de spectacole este rotundă, ca la planetariu, aşa că şi ”în spate” se aud mai bine vocile persoanelor de pe scenă decât cele ale celor din mijlocul încăperii.
Porneşte învăţătoarea spre mijlocul scenei, hărmălaia din sală scade.
Mai verific odată dacă nu a mai intrat nimeni pe uşa din spatele meu. Venind de pe holul luminos în sala întunecată, primul lucru pe care l-ar face este să se împiedice de trepied. Se pare că nimeni nu a întârziat... aşa că apăs pe butonul de înregistrare. Chiar dacă sunt destul de sigur că niciun client nu va fi interesat de discursul introductiv.
Nici eu nu sunt atent la el, ci verific dacă am pus baterii în telecomanda zoom-ului…
După 5 minute este clar că se apropie momentul culminant: premierile.
Aşa că încep să “strâng” încet cadrul pe locul unde stă învăţătoarea.
Întotdeauna pe acei doi metri pătraţi sunt distribuite pupăturile.
Aştept numele premianţilor – fie de la menţiune ”spre” locul întâi, fie dinspre locul întâi spre menţiune.
Dar de data aceasta nu aşa se întâmplă.
Elevii sunt chemaţi în faţă, în ordine alfabetică, şi… absolut toţi sunt premiaţi.
Nimeni nu pare se sesizeze acest detaliu straniu, aşa că îmi trece prin minte:
- O fi prima ocazie să filmez premierea la o clasă de genii?

După câteva ore, la multiplicarea înregistrării, am ascultat şi discursul introductiv. Aşa am aflat că sunt noi norme care interzic profesorilor să facă la final de an diferenţieri între elevii cu rezultate bune şi cei cu rezultate mai puţin bune.
Deci toţi elevii sunt o apă ş’-un pământ, indiferent că au sau nu au talent, dacă sunt sau nu perseverenţi, dacă au dobândit sau nu cunoştinţe etc.

Promovarea non-valorilor s-a propagat cu repeziciune prin tot sistemul de învăţământ.
Înlocuirea examenului de treapta I cu dosariada claselor I- VIII a reprezentat primul val de scădere a calităţii actului didactic din unităţile liceale.
Lovitura de graţie pentru licee a reprezentat-o eliminarea examenelor de ”treapta a II-a”.
Prin acestea, din sistemul preuniversitar au dispărut principalele mijloace standard, unitare, de apreciere a cunoştinţelor elevilor.
Desigur unda s-a propagat spre unităţile de învăţământ superior, materializată în primul rând prin înlocuirea examenelor de ”intrare la facultate” cu o nouă dosariadă... care avantajează elevii proveniţi de la licee mai slabe.
De ce?
Deoarece pentru aceleaşi cunoştinţe, la un liceu ”slab” ai şanse să primeşti notă mai mare decât la un liceu ”bun”.
Aşa au ajuns facultăţile pline de studenţi mediocrii care însă, din cauza celor descrise mai sus se cred deştepţi, talentaţi, pricepuţi… într-un cuvânt: perfecţi.
Un om perfect desigur nu suportă vreo critică la adresa persoanei sale, a muncii sale etc.
Însă mediocrităţile nu sunt chiar proaste de tot.
Ele iau măsuri pentru a păstra iluzia perfecţiunii lor.

Cum recunoşti o mediocritate pe ”blogosferă”?
Pe blog: are instalată opţiunea care nu permite să fie afişate automat răspunsurile.
Pe forum: face tot posibilul să devină ”moderator”.
În ambele cazuri intenţia mediocrităţilor este aceeaşi:
de a elimina orice ar putea afecta imaginea lor "perfectă".