Aşa că într-o zi, prin preajma prânzului am ajuns la o carieră abandonată din acea zonă.
Locul era ferit de rafalele sălbatice ale vântului care pe lac bătea de abia puteai sta în picioare pe marginea falezelor.
Fiind suficiente locuri de adăpost şi multe pietre expuse razelui sorelui cam firav în această zi, aproape la fiecare pas dădeai de reptile (recent ieşite din hibernare) care stăteau pentru a înmagazina ceva căldură.
Speciile erau comune lagunelor, dar la un morman de stânci am văzut un şarpe relativ rar întâlnit de-a lungul zonei costiere: aşa-numitul şarpe rău (Coluber caspius).
Animalul n-a stat mult pe gânduri când m-a sesizat, ci s-a aruncat cu capul într-o crăpătură, însă - având o lungime de cca 1,20 metri - am reuşit să-i prind mijlocul cozii cu mâna dreaptă.
Ştiam că în momente de stres aceşti şerpi pot reacţiona agresiv, aşa că scotoceam prin buzunar cu mâna stângă după mănuşile de sudură.
Am tras mănuşa pe mână, am apucat cu ea coada şarpelui ca să pot trage cealaltă mănuşă pe mâna dreaptă.
După ce aveam mănuşile de sudură pe ambele mâini şi mă pregăteam să trag de şarpe pentru a-l scoate din gaura unde s-a băgat cu partea anterioară a corpului... m-a "tăiat" tare de tot treaba mare.
Ăsta-i un efect al combinării fumatului cu băutul cafelei - ambele activităţi fiind intens practicate până să ajung în acel loc...
Aşa că în 10 secunde începeam să "înverzesc" pe acolo ţinând cu măinile de coada unui şarpe.
I-am dat drumul animalului şi am alergat în spatele unei movile mari de stânci adunate probabil pentru a fi la un moment dat încărcate în maşini.
După ce termin şi mă întorc să pun o piatră peste "rezultat" (chiar dacă era un loc unde rar umbla cineva, totuşi să nu calce-n el vreun rătăcit pe plaiurile mioritice) îmi ridic privirea pe panta movilei şi văd ieşind dintr-o gaură capurile a 4 şerpi de apă (Natrix tessellata) care studiau cu interes activitatea pe care o desfăşuram...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu