vineri, 6 februarie 2009

nu mă lăsa chiar acum!

Deltei Dunării îi lipsesc o grămadă de facilităţi şi servicii...
Printre ele fiind şi lipsa accesului ceva mai lejer cu mijloace de survolare aeriană periodică a zonei.
Desigur în vederea cercetării, nu neapărat pentru intervenţii de tipul celor făcute de „mascaţi”.
Dar dacă n-ai, păi n-ai, şi atunci împrumuţi…
Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu doi ani.
Ca să poată fi depistate rapid aglomerările de pelicani, a fost închiriat un moto-aeroplan.
Normal, cu pilot cu tot, de la Constanţa, unde cred că este folosit la plimbat turişti.
Aparatul era ceva un model numit „Tucan”, cu două scaune.
Da’ cei implicaţi în studiul păsărilor se cam uitau cu maximă reţinere la aparat.
Şi au decis să meargă cu pilotul un nevinovat dar care se pricepe la fotografiat.
Aşa a căzut ”măgăreaţa” pe fiul responsabilului cu biroul din Tulcea a organizaţiei ornitologice.
Băiatu’ şi-a luat aparatele foto, s-a legat în scaunul de lângă pilot şi şi-a pus căştile.
Au survolat delta, toate bune şi frumoase.
A fost făcute o grămadă de poze (deşi văd că nu a încărcat niciuna din ele pe site-ul său: http://www.danielpetrescu.ro/gallery/?pageID=PHOT&locale=ro_RO - mă rog, poate o fi semnat ceva contract să nu publice fotografiile... naiba ştie?)

La întoarcere însă au luat-o spre Mahmudia.
Iar lângă această localitate este dealul Beştepe (înseamnă "cinci dealuri" în limba turcă).
Şi pilotul s-a gândit să treacă desupra lui, în loc să-l ocolească.
Fiind însă în vecinătatea imediată a deltei, dar şi în faţa zonei plate situate la nord de deltă, dealul este primul obstacol fizic mai important în calea curenţilor de aer care vin de pe stepele est-europene…
Şi ca urmare această formaţiune de cinci deluşoare alipite cam crează turbioane.
Aşa că avionaşul ”trăgea” din toate încheieturile sale să treacă dealul Beştepe.
La un moment dat, desupra culmii, motorul dă câteva „rateuri” şi elicea devine extrem de „nehotărâtă”.
Pilotul trage de manete, apasă pe butoane şi – uitând că persoana de lângă el aude în cască ce spune el în microfon – se adresează avionului:
- Haide, Tucănilă! Nu mă lăsa chiar acum!

Băiatul de lângă pilot ”îngheaţă” şi urmăreşte manevrele disperate ale conducătorului.
Apoi se uită prin hublou şi observă cu groază că pământul se apropie de avion cu viteză mai mare decât cea pe care a avut-o vreodată acesta de la decolare…
Ce să facă în asemenea situaţie? Strânge tare de marginea scaunului, închide ochii şi aşteaptă impactul…
Da’ pilotul era unul cu experienţă: a băgat avioanul într-un lan de porumb şi au scăpat cu viaţă (practic fără vreo julitură...).


Scena semăna oarecum cu una prezentată în înregistrarea de mai jos...

8 comentarii:

  1. Pe bune că am făcut setarea aia, dar nu ştiu de ce încă trebuie să mai moderez comment-urile:-s
    E atât de tareee ideea cu şoferii de autocar!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Toate-s exprimare dupa intelesul romanului de rand, numai ca sageata rosie, e de fapt sageata albastra. Eu inca ma straduiesc sa vad rosu in fata ochilor, sau trenul ala, vitezoman. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @bartleby: nu ştiu de ce încă trebuie să mai moderez comment-urile

    Poate să nu apară câte unul care se trezeşte să bată apropo de exemplu la sora ta...

    @bartleby: E atât de tareee ideea cu şoferii de autocar

    Păi, nu toată lumea are maşină.
    Ce să mai zicem de piloţii de avioane?
    Parcă şi căpşunarilor le era mai rentabil să meargă în Spania cu avionul - deşi în cazul acela cu greu mai poţi încadra acele deplasări în categoria "excursii"...

    @Anka`s Demons: sageata rosie, e de fapt sageata albastra

    hihihi, ai dreptate...
    Am uitat să fac modificarea în textul păstrat în computer.
    Ştiu că l-am pus şi pe forum (chiar din acest motiv apare inscripţia respectivă pe imagini), mi-au făcut aceeaşi observaţie, am corectat pasajul - însă numai pe forum, nu şi în documentul din calculator.

    RăspundețiȘtergere
  4. Până una alta, cea de-a doua parte a postării strică farmecul şi dramatismul primei părţi.
    Întâmplarea descrisă după ce s-a consumat tensiunea din timpul zborului pare la prima citire amuzantă. Cu toate acestea, cred că băieţii au fost pe muchie de cuţit, putea lejer să iasă prost...

    RăspundețiȘtergere
  5. Te-ai hotărât să renunţi la 2 în 1?
    Relatare cu survolu în deltă nu se prea pupa cu cea legată de Tucănilă.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi pare bine sa aud ca Miorita nu a murit... sunt chiar cel despre care vorbesti in poveste cel de pe locul mortului. Relatarea este preluata de la a 10 mana si distorsioneaza cumplit realitatea. Din punctul meu de vedere a fost o experienta mai mult comica decat periculoasa. Have fun si ai grija cum si ce relatezi...

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonimule, am fost de fata la relatare. Era la a doua mana, iar cel care o povestea a auzit-o direct de la Daniel.

    A 10-a mana porobabil ca este ceea ce ai auzit/citit tu. Have fun si nu-ti mai fa griji de ce relateaza altii...

    RăspundețiȘtergere
  8. Măi, ultimul anonim este diferit de penultimul anonim?

    RăspundețiȘtergere